Povestea neștiută a unui unui sportiv-fenomen. Tiberiu Ușeriu: „La 22 de ani am început să comit jafuri armate, la 25 am fost prins”

Povestea omului care a intrat în goana nebună după bani fără a exista o limită în a-i obține, jafuri armate, mașini furate în trei minute și spargeri puse la punct după scenarii de la Hollywood. Maratonistul Tibi Ușeriu a lansat cartea „27 de pași”, o autobiografie în care povestește în 200 de pagini cum a ajuns în viață doar o cifră, „Domnul 2.800” și cum a renăscut într-o celulă de 70 de cm în care a fost condamnat să stea 23 de ani. Salvarea și drumul către sportivul de performanță și omul care e astăzi i-a făcut cu primii 27 de pași, cei pe care îi făcea în curtea interioară a închisorii.

„Nu regret că am scris cartea aceasta. Trebuia cumva să îmi asum trecutul pentru că știu că altfel mi-l asumă altcineva. La colțul se vorbea demult, mai ales în ultimul an, despre trecutul meu. În Bistrița majoritatea celor de vârsta mea au știut că am avut un trecut destul de controversat. În ultimele zile nu mi-am pierdut numărul de fani, dimpotrivă au crescut cei care mă susțin. Pe cei care cred în mine nu i-a putut schimbat această carte. Mi-am ispășit pedeapsa. Am început la 22 de ani să comit jafuri armate și am fost prins la 25. Am fost condamnat pentru jafurile care le-am făcut la 23 de ani de închisoare. Eram căutat, am fost prins de două ori, am evadat din 2006 și 2008 și la un moment dat din cei 23 de ani (am primit 13 ani în Germania și nouă ani și în Austria și trebuia să fac amândouă pedepsele), în 2006 comunitatea europeană a cumulat aceste pedepse și a trebuit cea mai mare pedeapsă. Am executat cei 13 ani însă și din aceștia am făcut 2/3… Când am plecat anul trecut la maraton am avut nevoie de un cazier judiciar din România și unul internațional și mi-au fost eliberate amândouă în alb pentru că am avut și perioada de reabilitare. Sunt reabilitat din punct de vedere infracțional” povestește Tibi Ușeriu.

În vârstă de 42 de ani, cel mai dur sportiv al României recunoaște în cartea sa că a avut o tinerețe petrecută după gratii, într-o închisoare de maximă siguranță din Germania, de unde nu a reușit nimeni să evadeze.

„Lumea mă știe drept alergător de anduranță. Ce nu știe însă e povestea vieții mele paralele. Am fost pe rând slugă la ciobani pe Bârgaie, porcar în armata română, azilant politic în Berlin, pizzer într-un restaurant italian, bodyguard la un interlop sârb, martor într-o galerie de alba-neagra Gran Canaria și autor de jafuri armate. Am evadat din două închisori europene dar nu și din a treia. Vânat prin Interpol am devenit client al unei pușcării de maximă securitate. Drept urmare, timp de aproape 10 ani am lipsit de la apel din propria tinerețe, închis complet singur între patru ziduri albe, foarte groase. Cei care au auzit de mine după ce am câștigat 6633 Atlantic Ultra vor descoperi în această carte povestea mea așa cum nu o știe nimeni și n-a auzit-o nimeni niciodată. La fel și cei care, fără a mă fi întrebat înainte, m-au ales ca subiect al examenul de capacitate la limba română” își începe Tibi Ușeriu mărturisirile din cartea „27 de pași”.

Lansarea cărții vine cu două săptămâni înainte ca Tibi Ușeriu să ia din nou startul, la maratonul arctic, unde se întoarce pentru a-și apăra titlul de campion.

Jafuri ca în filme: „Ne inspiram din filmele americane. Eram pregătiți chiar și pentru urmărire de mașini, eram gata să folosim și armele „

„În acea viață paralelă, rolul alegătorului de cursă lungă de astăzi era jucat de un tânăr infractor, care se crede mai tare decât Chuck Norris în filmele unde îi caftea pe toți. Fără să asculte de nimeni, acel tânăr se îndrepta cu viteză spre un zid alb, de netrecut. Zidul propriei celule prin care avea să i se scurgă lent mai toată tinerețea” scrie în autobiografia sa Tibiu Ușeriu.

„Expert” în furturi de mașini, Tibi Ușeriu și-a găsit în Austria doi parteneri cu care a început să jefuiască magazine de bijuterii ajutându-se de un adevărat arsenal de arme.

„Loviturile noastre nu puteau fi date vara fiindcă un om cu o căciulă neagră pe cap ar fi fost privit imediat ca un suspect. Le dădeam de regulă primăvara și toamna, după ce ne pregăteam atent, inspirându-ne serios din filmele americane gen Heat cu De Niro și Pacino. Pe undeva calendarul loviturilor semăna cu calendarul maratoanelor de acum. Pe atunci însă nici nu-mi trecea prin minte că aș putea alerga așa, de plăcere, dar să alerg la maratoane și ultramaratoane… Nu operam singur, în timp formasem o echipă destul de sudată eram trei – Americanul, Germanul și Românul. Inițial formasem echipă cu americanul, prima noastră spargere a fost la un magazin de bijuterii din Austria destul de izolat pe care-l filasem mult timp. Bine camuflați, dădeam târcoale periodic. Știam totul despre acel magazin din surse diferite, din informații adunate cu grijă, temeinic, minuțios. Știam cum se face aprovizionare cu marfă, câți oameni erau înăuntru, unde se află seiful și multe detalii legate de geografia locului – vecini, pază camere de luat vederi sau locuri de parcare. Am decis să acționăm chiar înainte de ora închiderii când se întuneca afară. Cu mănușile direct pe mâini și înarmați bine, am parcat ilegal direct pe trotuar, am mers spre intrare ne-am tras măștile pe față am năvălit în magazin cu pistoalele la vedere și câteva secunde cei doi vânzători speriați de moarte erau legați de calorifere. Am golit tot ce era de golit și ne-am îndepărtat spre mașina având grijă să nu conducem prea nebunește ca nu cumva să atragem atenția. Americanul era specializat în BMW, eu în Audi. Eram atât de specializați la spargerea mașinilor încât puteam demara în doar trei minute după ce stabileam „victima”. Aveam nevoie cam de trei mașini pentru o lovitură” povestește Tibi Ușeriu în autobigrafia sa.

A fost momentul care a deschis drumul spre o altă viață.

„Inimile ne băteau să ne sară din piept. Încă nu eram sigur că reușisem. Tensiunea era enormă, mașina era burdușită cu aur și arme, nu vream deloc să fim prinși în flagrant delict. Dacă ar fi fost cazul eram pregătiți chiar și pentru urmărire de mașini, eram gata să folosim și armele. În acele clipe eram în stare de aproape de orice. Mult în noapte am realizat că reușisem, că jefuisem cu adevărat magazin de bijuterii. Mi-am dat seama că nimic din viața mea nu avea să mai fie la fel. Trăiam deja o altfel de viață dublă” scrie maratonistul.

A fost prins de două ori însă a reușit să evadeze, profitând de neatenția gardienilor.

„Pe atunci aveam cu totul altă treabă, trăiam cu totul altă viață, în interiorul propriei mele vieți. Eram spărgător sau autor de jafuri dacă vreți, iar după părerea judecătorilor eram șef de bandă foarte periculos. După mulți ani, din rechizitoriul procurorilor aveam să aflu, traseul cel mai precis al vieții mele – de exemplu, că fusesem trădat de un fir de păr amestecat printre niște bijuterii din aur cu diamante. (…) După fiecare lovitură să ne uităm la știri ca să vedem ce se știa despre noi și care erau reacțiile. Învățam din greșeli, încercam să ne perfecționăm. Uneori ca să impresionam și să ieșim mai repede din scenă foloseam armele. Am aflat astfel că un glonte rătăcit, tras fără intenția de omor pe cineva, lovise un agent de pază. Dacă acel glonte rătăcit l-ar fi ucis pe acel om, aș fi avut timp să citesc și de mai multe ori Biblia în germană și română și aș fi zăcut și acum în camera mea din „hotelul” de maximă siguranță nu aproape 10 ci vreo 20 de ani… Aș fi fost acolo și acum. Traseul unui glonte iată, îți poate modifica destinul” scrie Ușeriu.

Iadul din celula albă: „Pentru ei sunt doar o bacterie. Cei 23 de ani de condamnare reprezentau atunci doar un număr, cu doi ani mai puțin decât vârsta mea”

Dat în urmărire prin Interpol, Ușeriu a fost prins pe aeroportul din Bratislava, după ce agenții au ascultat telefonul iubitei, și dus în Germania într-o închisoare de maximă siguranță. A fost închis într-o încăpere albă, de 70 de centimetri, ținut ani în șir singur, în izolare, într-o închisoare unde erau închiși cei mai periculoși deținuți din Europa. A întânit acolo criminali periculoși – unul care a violat și omorât femei, un altul care și-a ucis cel mai bun prieten și i-a purtat zile în șir capul cu el într-o pungă…

„Singura mea șansă de a nu o lua razna, toți anii de temniță a fost să trăiesc prezentul imediat. Și pentru asta trebuie să suspend trecutul și viitorul. Cei 23 de ani reprezentau atunci doar un număr, cu doi ani mai puțin decât vârsta mea. Avem tot timpul din lume se evadez de aici – îmi ziceam”.

Pentru infracțiunile comise Tibi Ușeriu a primit 23 de ani de închisoare însă modificările legislative i-au redus pedeapsa la 13 ani din care a executat 9.

„Ziua nu aveam voie să stau pe pat, trebuia să stau în picioare cu spatele la zid, de acolo fac doar doi pași, iau loc la masă și să deschid Biblia și citesc, citesc, doar că nu știu germană, prin urmare nu înțeleg nimic, dar citesc în continuare… Pentru ei sunt un fel de bacterie înghesuită între lamele unui microscop care se cere studiat atent. Nu mai sunt un om, ci doar cifra 2800 iar efortul de a mă purta ca pe un număr începe să dea roade…” își amintește Tibi Ușeriu chinuirile din închisoare.

O dată la trei luni era scos din celulă și dus în fața unui psiholog . La un moment dat, sătul de vizitele la psihologul ce îl întreba „Domnul 2800, cum vă simțiți?” a refuzat să mai coopereze așa că a fost bătut crunt.

„Caftangii sunt patru matahale mascați, îmbrăcați în costume de asalt cu tot felul de arme și scule inclusiv cu din acela de curent cu care poți îngenunchea în taur. Și-au făcut intrarea ca niște lași. Deschid vizeta și îmi fac cadou un set lung de gaz lacrimogen. Aștept lungit pe burtă, tușind, strănutând și plângând fără voie… Lumea e nedreaptă. Lupta e inegală – e tot ce-mi trece prin cap. Năvălesc, lovesc, îmi succes mâine la spate, îmi pun cătușe și lanțuri unul se urcă pe mine și-mi înfige cu plăcere un genunchi între omoplați. Mă împachetează, mă leagă și mă duc pe sus psiholog care mă întreabă banalități. Nu mai răspund. Mă duc apoi înapoi și mă aruncă pe podea. (…) Trec mulți ani timp în care mă obișnuisem și psihologul mă întreabă ceva și mă trezesc că îi răspund în germană. Legăm o conversație simplă. Zice că vorbesc ca din Biblie. Îmi zâmbește. I-aș zâmbi și eu înapoi dar nu mai știu cum se face…

27 de pași… atâția erau afară, în curtea interioară a închisorii unde era scos o dată pe zi după zece ore de așteptare. 27 de pași făcea în jurul piscinei, pași care dau și numele cărții lansate la Bistrița.

În iadul alb din pușcărie, în celula mică, albă și cu pereți groși a visat pentru prima dată că aleargă.

„Mi se pare că alerg până la extenuare în trup pustiu alb și înghețat. Visez că târăsc un picior după mine apoi două, că mă dor șoldurile… Mă trezesc de durere. După ani și ani derulând înapoi filmul, atunci visam ceea ce avea să se petreacă. Așa arătau visurile mele profetice, având o explicație proiectată undeva în viitor” recunoaște sportivul.

O nouă viață: „Am făcut primii 27 de pași. 27 de pași arată că suntem vii”

În urmă cu șapte ani a reușit să iasă din închisoare, iar afară a primit o nouă șansă la viață. Fratele său, Alin Ușeriu, care conducea unul dintre cele mai mari ONG-uri din țară – Tășuleasa Social i-a întins o mână de ajutor și l-a susținut în proiectele sale. Acum conduc împreună ONG-ul care numără 25.000 de voluntari.

„De dragul libertății oamenii sunt în stare să târască prin cele mai abjecte locuri cu putință, să sape cu lingurița tuneluri prin care să se strecoare precum cârtițele, să se bălăcească bucuroși în haznaua pușcăriei. Cursa vieții unui om, e mai spectaculoasă decât orice film, fie el cu Van Damme sau Chuck Norris, poate depăși în închipuire cel mai năstrușnic scenariu. Ce-ar fi să alergăm, deocamdată, mai departe. Cât? 27 de pași mai întâi… De ce? Pentru că suntem vii. Doar atât? Pentru că acest lucru, atât de neînsemnat cum e face toți banii. Ce poate fi mai plin de sens decât să te încalți, să ieși pe ușă să începi să fugi încotro vezi cu ochii. Faptul că suntem liberi să facem așa ceva reprezintă un privilegiu nemaipomenit” spune Tibi Ușeriu.

Maratonistul va pleca luni spre Polul Nord, de unde lua startul, peste două săptămâni, la cel mai greu maraton de pe planetă, fiind singurul român care va participa la această competiție. Anul trecut el a alergat 566 de kilometri pe gheață, la temperaturi care au ajuns până la – 52 de grade și a ajuns primul la linia de sosire.

Anul acesta Tibi Ușeriu se întoarce la startul maratonul pentru a-și apăra titlul de campion vrând să doboare recordul stabilit în 2007 de Mimi Anderson care a parcurs cei 566 de km în 143 de ore și 25 de minute.